Conceptul de produs turistic

• creşterea atractivităţii unui aranjament turistic pentru consumatorii turistici actuali fără a opera schimbări profunde (de exemplu, oferirea unor servicii suplimentare, instalarea unei piscine sau centru de fitness în cadrul unei unităţi de cazare);

• efectuarea unor modificări importante în structura produsului fără a schimba însă natura acestuia (de pildă, creşterea categoriei de clasificare a unui produs turistic hotelier).

Remarcăm faptul că în turism structura unui produs poate fi schimbată mult mai uşor decât în alte sectoare. Caracterul modular al produsului turistic permite efectuarea unor modificări ale serviciilor de transport, cazare, alimentaţie sau agrement oferite consumatorului sau ale configuraţiei traseului turistic.

4. Strategia de diversificare presupune dezvoltarea simultană a produselor turistice noi sau îmbunătăţite şi a pieţelor noi (de exemplu, un touroperator specializat pe turismul rural poate să-şi diversifice mixul de produse oferind şi circuite turistice cu caracter cultural sau sejururi de tratament în staţiuni balneare). Acest tip de strategie permite realizarea unei flexibilităţi pe termen mediu şi lung a ofertei turistice derivate.

La începuturile dezvoltării turismului, agenţiile de turism s-au limitat la conceperea unor produse turistice standardizate, compuse din pachetul de servicii pe care principalii prestatori, în primul rând transportatorii publici şi unităţile de cazare erau în măsură să le presteze. Ulterior însă, sub presiunea apariţiei a tot mai multor concurenţi, structurile de primire au trecut la diversificarea serviciilor lor, completându-şi ofertele cu noi facilităţi de divertisment şi agrement, sportive (de iarnă şi de vară), cu facilităţi de transport şi tratament balneo-medical etc. Aceasta a  permis agenţiilor de turism să-şi nuanţeze strategiile de diversificare a serviciilor, lărgind considerabil paleta ofertelor, mai bine adaptate nevoilor de consum turistic ale diverselor segmente de piaţă. Ulterior, în eforturile lor de a devansa ofertele concurenţilor, complexele hoteliere şi-au intensificat preocupările pentru sofisticarea prestaţiilor, oferind tour-operatorilor posibilitatea de a adopta şi ei strategii de diversificare a serviciilor în scopul unei mai bune poziţionări pe pieţele deja cucerite şi facilitând, în paralel, prin oportunităţile ivite, extinderea şi pe alte pieţe externe mai îndepărtate.²³

În opinia noastră, în măsura în care oferta de produse turistice va fi mai diversificată şi mai nuanţată din punct de vedere calitativ, cu atât va scădea riscul de a pierde o parte din clientela potenţială, confruntată în permanenţă cu o gamă de produse concurente din ce în ce mai atractive.

Strategia diversificării serviciilor turistice trebuie concepută astfel încât acestea să stimuleze consumatorul turistic în a solicita cât mai multe prestaţii şi a-şi prelungi sejurul la o anumită destinaţie turistică (unde să dorească să revină şi în viitor).

Dacă analizăm piaţa turistică vom constata existenţa a două tipuri de diversificare:

• Diversificarea pe orizontală constă în multiplicarea numărului de linii de produse din cadrul mixului (de exemplu, oferirea de sejururi balneare/de tratament, de odihnă sau de agrement).
• Diversificarea pe verticală în turism poate avea loc:

1. în aval (de pildă, un lanţ hotelier îşi creează o reţea de agenţii de turism în vederea distribuţiei produsului său hotelier);
2. în amonte (de exemplu, un touroperator puternic poate investi în realizarea unei structuri de primire turistice care să-i asigure prestarea serviciilor de cazare şi alimentaţie);
3. prin integrare (un lanţ hotelier se poate extinde prin integrarea unor alte unităţi de cazare);
4. diversificare laterală (o agenţie de turism turoperatoare poate crea o editură pentru realizarea de ghiduri şi pliante turistice).

În concluzie, considerăm că marketerii trebuie să aibă în vedere ca variantă strategică lansarea unor produse turistice diversificate, cu un conţinut nou, mult mai complex şi mai atractiv în comparaţie cu unele produse turistice tradiţionale.

Specifice industriei ospitalităţii sunt strategiile produsului turistic extrasezonier. Astfel, marketerii vor trebui să contrabalanseze scăderea atractivităţii destinaţiilor turistice în extrasezon printr-o diversificare a serviciilor şi produselor turistice oferite pe piaţă. În acest sens, remarcăm posibilitatea conceperii unor aranjamente turistice (de tipul “sejur + sejur” sau “sejur + circuit”) în care sunt combinate elemente de atractivitate cu grade diferite de sezonalitate²⁴ (litoral, munte, deltă, mănăstirile din Bucovina, staţiuni balneare).

Gradul de accesibilitate a unui produs turistic în extrasezon poate fi mărit prin includerea în cadrul aranjamentului propus a unui set minim de servicii (de exemplu, în cazul unui sejur, turistul poate opta pentru cazare cu demipensiune sau numai pentru cazare) şi prin stabilirea unei perioade minime a sejurului (turiştii având posibilitatea prelungirii acestuia în funcţie de nivelul veniturilor lor şi de gradul de satisfacţie resimţit în cadrul destinaţiei turistice).

Atractivitatea produsului turistic extrasezonier poate fi sporită prin oferirea unor variante diversificate de agrement la locul de destinaţie (de exemplu, programe de vânătoare sau pescuit, echitaţie, excursii variate, programe folclorice, drumeţii etc.).

1.6. Concluzii

 

Urmărind şi analizând literatura de specialitate care face referiri la particularităţile produsului turistic se poate afirma că,  în general, complementaritatea serviciilor componente ale acestuia condiţionează calitatea ofertei. De exemplu, în situaţia în care un singur serviciu nu corespunde din punct de vedere calitativ exigenţelor consumatorilor, acest fapt are un impact negativ asupra modului de percepere în ansamblu a produsului turistic. Prin urmare, agenţia de turism turoperatoare care concepe întregul voiaj forfetar trebuie să asigure o selectare riguroasă a prestatorilor în funcţie de capacitatea acestora de a asigura servicii de calitate.

 Caracterul modular al produsului turistic permite o mare flexibilitate în constituirea unei oferte personalizate. De altfel, asamblarea produsului turistic poate fi realizată în cazul turismului neorganizat (pe cont propriu) chiar de însuşi consumatorul acestuia.

Comparativ cu alte domenii, în turism constatăm că trecerea de la un produs la altul se poate produce mult mai uşor. Astfel, o agenţie de turism poate introduce şi elimina oricând în şi din structura ofertei sale diferite tipuri de produse turistice fără a fi necesară modificarea pregătirii şi numărului angajaţilor sau echipamentelor de care dispune.

Vânzarea produsului turistic prezintă un risc mai înalt decât vânzarea produselor materiale. Fiind imateriale, pachetele de servicii turistice sunt greu de prezentat clienţilor potenţiali, ele nu pot fi testate înainte de a fi cumpărate şi consumate şi nici nu pot fi returnate în vederea schimbării sau despăgubirii.

Majoritatea elementelor componente ale produsului turistic (patrimoniul turistic, infrastructura generală şi turistică) au un caracter local, ele neputând fi deplasate, iar punerea lor în valoare este limitată la amplasamentul dat.

Strategia de penetrare pe piaţa turistică  presupune concentrarea eforturilor de marketing asupra pieţelor şi produselor turistice actuale în vederea creşterii cotei de piaţă a întreprinderii de profil. Această strategie are în vedere creşterea intensităţii medii de consum turistic (de exemplu, sporirea perioadei de sejur sau multiplicarea plecărilor în vacanţă), atragerea unor clienţi ai competitorilor, transformarea unor nonconsumatori relativi în consumatori turistici.

Strategia de extindere a pieţei turistice vizează câştigarea de noi segmente de piaţă pentru produsele turistice existente. Astfel, un touroperator care oferă un anumit sejur sau circuit îşi poate propune atragerea unor clienţi ce provin din alte zone geografice decât cele pe care activează în momentul dat.

Strategia de înnoire a produsului turistic poate consta în:

• creşterea atractivităţii unui aranjament turistic pentru consumatorii turistici actuali fără a opera schimbări profunde (de exemplu, oferirea unor servicii suplimentare, instalarea unei piscine sau centru de fitness în cadrul unei unităţi de cazare);
• efectuarea unor modificări importante în structura produsului fără a schimba însă natura acestuia (de pildă, creşterea categoriei de clasificare a unui produs turistic hotelier).

Remarcăm faptul că în turism structura unui produs poate fi schimbată mult mai uşor decât în alte sectoare. Caracterul modular al produsului turistic permite efectuarea unor modificări ale serviciilor de transport, cazare, alimentaţie sau agrement oferite consumatorului sau ale configuraţiei traseului turistic.

Strategia de diversificare presupune dezvoltarea simultană a produselor turistice noi sau îmbunătăţite şi a pieţelor noi (de exemplu, un touroperator specializat pe turismul rural poate să-şi diversifice mixul de produse oferind şi circuite turistice cu caracter cultural sau sejururi de tratament în staţiuni balneare).

 

 

  II. POLITICA DE PREŢ ÎN TURISM

 

 

În turism, politica de preţ îmbracă o serie de forme particulare, determinate de specificul acestei activităţi, de modul în care se manifestă oferta şi cererea turistică. Preţul oferă imaginea gradului de adaptare a activităţii economice a operatorilor din turism la cerinţele pieţei, de realizare a celor două funcţii scop ale marketingului: satisfacerea nevoilor şi dorinţelor consumatorilor şi creşterea eficienţei economice.

Componentă de bază a mixului de marketing al întreprinderii turistice, preţul se interferează  cu celelalte variabile strategice, fiind însă singurul element care generează profit. Având capacitatea de a produce efecte mai rapide şi cuantificabile comparativ cu celelalte variabile ale mixului, preţul determină accesibilitatea produsului la consumator, nivelul cererii, mărimea cotei de piaţă şi a profitabilităţii firmei de turism.

Chiar şi pe piaţa turistică unde ne confruntăm cu o serie de fenomene deosebit de complexe referitoare la intangibilitate, implicarea consumatorului în prestaţie, dificultatea de a face să se înţeleagă ce se află în spatele serviciilor, stabilirea unui echilibru just între preţuri şi prestaţie este esenţială deşi evaluarea serviciilor este dificilă.

2.1. Particularităţi ale preţului

 

Natura şi caracteristicile produsului turistic particularizează politica de preţ în ceea ce priveşte conţinutul acesteia şi formularea strategiilor corespunzătoare.

Caracterul perisabil al produsului turistic impune adaptarea preţului în funcţie de variaţiile sezoniere ale cererii turistice în vederea folosirii cât mai eficiente a capacităţii existente. Deoarece operatorii din turism se află în imposibilitatea de a stoca produsul în vederea unei utilizări viitoare, uneori aceştia sunt puşi în situaţia de a lua decizii de ultim moment cu privire la preţ pentru a evita o pierdere totală a încasărilor (aşa cum procedează şi companiile aeriene, oferind pe termen scurt, reduceri semnificative de tarife în vederea creşterii gradului de ocupare a capacităţii de transport).

Preţul produsului turistic este de tip forfetar (global), fiind stabilit prin cumularea tarifelor serviciilor de transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament, asigurare, asistenţă turistică (ghid) etc. Având în vedere conţinutul eterogen al produsului turistic, considerăm că se impune asigurarea unei corelări a politicilor de preţ ale întreprinderilor care prestează serviciile înglobate în structura unui aranjament turistic. Modificarea tarifului unui serviciu turistic prin creşterea sau reducerea nivelului acestuia are efecte negative, respectiv pozitive, asupra cererii turistice aferente produsului global. Ca urmare, constatăm că efectul de reducere sau creştere a volumului de vânzări va fi resimţit de toţi operatorii turistici care sunt implicaţi în realizarea produsului turistic compozit.²⁵ În practică, poate apărea şi situaţia în care o măsură de reducere a tarifului operată de către unul din prestatori este anulată de o decizie de creştere a tarifului unui alt serviciu turistic.

Deoarece în oferta agenţiei de turism se prezintă preţul global al produsului turistic, consumatorii interesaţi nu au posibilitatea de a cunoaşte tarifele şi comisioanele din componenţa aranjamentelor forfetare.

În stabilirea preţurilor produselor turistice, întreprinderile de profil trebuie să aibă în vedere faptul că turiştii din zilele noastre sunt din ce în ce mai experimentaţi şi mai exigenţi, decizia lor de cumpărare având la bază o analiză a raportului calitate-preţ a aranjamentelor turistice oferite pe piaţă.

Aprecierea acestui raport în turism are un pronunţat caracter subiectiv. În condiţiile în care piaţa turistică se caracterizează printr-o concurenţă puternică, produsele turistice oferite fiind similare, decizia de cumpărare a consumatorilor (care nu pot examina produsul înainte de a-l consuma) are drept punct de reper preţul ca indicator al calităţii aranjamentului turistic.

Turistul nu-ţi alege aria de destinaţie doar în baza factorilor climatici, socio-politici, culturali şi umani, ci şi în funcţie de factorii economici reprezentaţi de costurile de transport şi suma cheltuielilor ce urmează a le face în localitatea de destinaţie. În consecinţă, mai ales în turismul internaţional, preţul mediu al serviciilor turistice intră în mecanismele concurenţiale, care se nasc între zonele similare, chiar îndepărtate între ele şi au cu atât mai multă importanţă cu cât gradul de diferenţiere a uneia dintre ele este mai mic.

În plus, în turism constatăm dificultatea comparării preţurilor, deoarece produsele turistice au un conţinut eterogen. Specific serviciilor turistice este faptul că, datorită intangibilităţii acestora, rolul informaţional al preţului se amplifică, vorbindu-se chiar de un rol psihologic al acestuia.

Cercetările în industria ospitalităţii au demonstrat că turiştii au tendinţa de asocia preţurile ridicate cu o calitate superioară a serviciilor şi facilităţilor turistice. Cauzele sunt legate de insuficienţa informaţiilor sau experienţei anterioare cu privire la caracteristicile ofertelor concurente, de complexitatea serviciilor turistice care determină percepţia unui risc ridicat al deciziei de cumpărare a produsului turistic.

Intangibilitatea serviciilor turistice determină  manifestarea unor reţineri în acceptarea unui anumit nivel al preţului unui aranjament turistic. Ca urmare, considerăm imperios necesară  realizarea unei informări cât mai complete a turiştilor prin intermediul broşurilor turistice sau direct prin sugestiile şi recomandările agenţilor de turism.

Nivelul preţurilor în turism (în special în cazul unităţilor hoteliere) este influenţat de costurile fixe foarte ridicate comparativ cu alte domenii. Astfel, investiţiile în echipamente turistice se pot ridica la 90% din valoarea capitalului unităţii de cazare.²⁶

Literatura de specialitate identifică  o serie de factori determinanţi ai sensibilităţii cererii turistice la preţ²⁷, precum: valoarea de unicat a produsului, existenţa unui înlocuitor, gradul de participare a consumatorului la cheltuieli, ponderea unei categorii de cheltuieli în cadrul preţului global.

Remarcăm însă şi manifestarea unei anumite independenţe a consumului turistic faţă de preţuri, determinată de factori psihologici. Astfel, în concediu, turistul este dispus să cheltuiască mai mult, având tendinţa uneori să treacă peste unele restricţii de ordin bugetar.

Crearea percepţiei de valoare de unicat a produsului turistic generează o reducere a sensibilităţii la preţ a consumatorilor. Astfel, operatorii din turism încearcă să-şi diferenţieze oferta faţă de concurenţi convingând clienţii de valoarea superioară a aranjamentului lor turistic. Aici trebuie să se ţină cont şi de gradul ridicat de implicare psihologică a consumatorului, mai ales în cazul achiziţionării unui produs turistic al cărui preţ conferă o anumită poziţie socială cumpărătorului.

În măsura în care consumatorii nu ştiu de existenţa unei oferte turistice substituiente, aceştia vor fi mai puţin sensibili faţă de preţ. Această situaţie apare, de exemplu, în cazul turiştilor sosiţi seara la o destinaţie turistică şi care, în general, vor servi cina şi micul dejun la restaurantul hotelului unde sunt cazaţi, deoarece nu sunt încă familiarizaţi cu ofertele alternative care există în cadrul staţiunii.

Întrucât cheltuielile aferente călătoriilor de afaceri sunt suportate de către firmă, consumatorii în cauză se vor arăta mai puţin interesaţi de preţ. Ca urmare, companiile aeriene şi unităţile de cazare caută să atragă acest segment valoros al cererii turistice prin oferirea unor bonusuri clienţilor fideli care vor putea beneficia de acestea în perioada de concediu.

Sensibilitatea consumatorilor la tarifele serviciilor turistice variază şi în funcţie de modalităţile de plată a acestora. Astfel, turiştii se dovedesc mai sensibili atunci când achită contravaloarea serviciului în numerar sau prin cec şi mai puţin sensibili dacă efectuează plata prin carte de credit sau prin virament bancar (această ultimă variantă fiind mai des întâlnită în America faţă de Europa).²⁸

Consumatorii sunt mai puţin sensibili la preţ cu cât costul aferent unei componente a produsului turistic este mai mic în raport cu preţul global al voiajului (de exemplu, cheltuielile unei excursii în Deltă pentru turiştii care petrec un sejur la Marea Neagră). În consecinţă, prestatorii din turism sunt interesaţi ca serviciile lor să fie înglobate într-un aranjament turistic complex, distribuit prin intermediul agenţiilor de turism.

Creşterea veniturilor populaţiei din ţările dezvoltate şi a timpului liber, precum şi comportamentul subiectiv al turistului pot determina micşorarea reacţiei consumatorului la modificările preţurilor. Totuşi, în general, majoritatea clienţilor din turism reacţionează puternic la variaţiile de preţ. În prezent, constatăm că elasticitatea foarte accentuată a cererii de produse şi servicii turistice în funcţie de preţ prezintă o tendinţă de creştere datorată unor cauze de genul celor pe care le menţionăm în continuare.

• Turismul modern se adresează unor categorii din ce în ce mai largi de consumatori, ale căror venituri sunt relativ scăzute, argumentul preţ având ca urmare o importanţă foarte mare.
• Dezvoltarea puternică a ofertei turistice accentuează situaţia excedentară a acesteia în timpul anumitor sezoane, ceea ce conduce la manifestarea unei concurenţe substituţionale ridicate, în care atracţia preţului joacă un rol important. Ca urmare, marketerii din turism încearcă să reducă aceste posibilităţi de substituire, printr-o politică de diferenţiere a produsului şi crearea de preferinţe în favoarea ofertei sale. Aceasta oferă posibilitatea practicării unor preţuri care să varieze în anumite limite.
• Transparenţa pieţei turistice are tendinţa de creştere, consumatorul dispunând de capacităţi sporite de informare asupra preţurilor şi produselor turistice, ceea ce îi permite să analizeze diferitele raporturi calitate-preţ. Dacă avem în vedere ponderea majoritară a componentei imateriale a ofertei turistice, înţelegem importanţa factorului subiectiv în aprecierea acestor raporturi.
• Consumatorul conştientizează din ce în ce mai mult valoarea ofertei turistice ca un raport dintre calitate şi preţ. Ca urmare, inclusiv persoanele care dispun de venituri ridicate adoptă din ce în ce mai mult comportamentul consumatorului conştient de valoarea produsului turistic.

Printre motivele pentru care politica de preţ  ocupă o poziţie dominantă în practica turistică  avem în vedere următoarele:

• Preţul reprezintă singurul element al mixului de marketing care aduce venit, celelalte componente concretizându-se în cheltuieli.
• Pentru marea majoritate a turiştilor, preţul constituie un factor determinant în luarea deciziei de cumpărare. Deşi, în general, cererea turistică variază invers proporţional cu preţurile practicate, în mod excepţional şi un preţ ridicat poate fi atrăgător pentru anumite categorii de cumpărători care îl asociază cu o calitate ridicată şi cu reflectarea unui statut şi a unei poziţii corespunzătoare în societate.
• Cumpărătorii reacţionează în mod frecvent mai rapid la variaţiile de preţ decât la modificarea celorlalte variabile ale mixului de marketing, care au de obicei un efect întârziat şi mai greu cuantificabil.
• În condiţiile în care produsele turistice sunt diferenţiate numai prin variabile ce ţin de preţ, o creştere a acestuia va determina o scădere a cererii, iar o scădere a preţului poate determina o creştere a competitivităţii produsului.
• Flexibilitatea şi mobilitatea ridicată a preţului se manifestă şi în turism, acesta putând fi modificat relativ uşor, rapid şi frecvent, cu intensităţi şi la niveluri foarte diferite.

Preţurile practicate în turism îmbracă  diferite forme precum:²⁹

• tarifele serviciilor turistice de transport, de cazare etc.;
• taxele de turist (sejur într-o staţiune), de aterizare, îmbarcare/debarcare în porturi şi pe aeroporturi, de parcare sau campare într-un camping;
• onorariul aferent asistenţei juridice sau medicale acordate turiştilor;
• salariul personalului din turism;
• comisionul practicat de operatorii turistici ca preţ al serviciilor de intermediere între prestatorii direcţi de servicii turistice şi consumatori;
• cotizaţia plătită de membrii unei asociaţii turistice pentru serviciile şi avantajele oferite de aceasta;
• chiria aferentă utilizării unui mijloc de transport turistic.

Pe piaţa turistică remarcăm că preţul voiajului forfetar practicat de agenţiile de turism este mai mic decât suma prestaţiilor luate separat. Astfel, deontologia relaţiilor între prestatori şi agenţiile de turism a consacrat principiul ca tariful cu care un intermediar comercializează un serviciu (cazare, alimentaţie, transport etc.) să fie mai mic sau cel mult egal cu cel practicat de prestator. Aceasta se concretizează prin faptul că tarifele contractuale de decontare sunt mai mici cu cel puţin marja intermediarului. Totuşi, deşi primeşte un tarif mai mic pentru clienţii trimişi de agenţiile de turism partenere, unitatea de turism (de exemplu, hotelul) trebuie să le ofere aceeaşi calitate a serviciilor ca şi cea primită de consumatorii care achită tariful integral la faţa locului.

În industria ospitalităţii, una din particularităţile politicii de preţ o constituie manifestarea unei largi varietăţi a nivelului preţului practicat pentru acelaşi tip de produs turistic. Cererea turistică având un caracter sezonier, operatorii din turism diferenţiază preţurile în funcţie de momentul consumului(sezon de vârf, intermediar sau extrasezon). Nuanţări ale tarifelor de cazare practicate sunt determinate şi de amplasarea structurii de primire în raport cu principala atracţie turistică (plaja sau pârtia de schi). De asemenea, preţurile plătite de turişti în valuta ţării receptoare variază pentru acelaşi produs turistic, în funcţie de cursul de schimb al valutelor ţărilor emiţătoare faţă de valuta ţării primitoare.³⁰

Particularităţile politicii de preţ  în turism sunt legate şi de modalităţile de achitare a tarifelor percepute pentru serviciile prestate. Dacă avem în vedere acest criteriu putem identifica serviciile turistice cu plată şi cele aparent gratuite. Majoritatea prestaţiilor fac parte din prima categorie, aici fiind incluse:

1. serviciile achitate anticipat (înaintea începerii consumaţiei turistice) se referă atât la cele incluse în preţul global al produsului turistic (achitat la agenţia de turism), cât şi la abonamentele pentru folosirea unor facilităţi de bază materială (de exemplu, piscine, instalaţii de transport pe cablu);
2. servicii achitate în momentul consumaţiei (servicii de cazare, alimentaţie, transport, agrement pentru turiştii pe cont propriu şi pentru anumite solicitări suplimentare din partea turiştilor cu aranjamente organizate). Plăţile în avans favorizează firma din punct de vedere financiar, dar în primul rând este vorba de certitudinea plăţii. Astfel, cum să se evite de exemplu în marile hoteluri ca din numărul mare de “ieşiri” un procent mic de clienţi “să uite” a se prezenta la recepţie înainte de a pleca ? În timp ce, în general, plata serviciilor de cazare şi alimentaţie se practică după prestare, lanţul hotelier Ibis  a introdus regula de plată la sosire, însă această procedură a nemulţumit unii clienţi care nu au acceptat această practică reticentă (gândindu-se în primul rând că sunt suspectaţi de neonestitate). Numeroase mari hoteluri au reuşit să elimine toate formalităţile “deconturilor de dimineaţă” şi indispunerea clienţilor datorită rândurilor lungi de aşteptare. Un imprimat al cărţii de credit este preluat la sosirea clientului şi în noaptea precedentă datei plecării, factura este glisată pe sub uşa camerei; clientul o verifică înainte de a pleca şi dacă este de acord nu mai trebuie să treacă pe la recepţie. Hotelul posedă imprimanta cărţii sale de credit şi, în astfel de hoteluri, cheile au fost înlocuite cu cartele magnetice la care se schimbă codul după fiecare client;
3. servicii cu decontare ulterioară consumaţiei (de exemplu, plata serviciilor turistice prin sistemul cărţilor de credit);
4. servicii cu plata în rate.