Influenţa jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor

                                 Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

                            Universitatea de Stat “Alecu Russo”

                           Catedra “Ştiinţe ale Educaţiei şi Arte”

 

 

„Influenţa jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor”

 

 

 

 

 

                                                                    Elaborat de:  A.Grădinari

                                                                                        Coordonator:  T.Gînju

 

 

                                   Bălţi-2011 

                                                    

                                                Cuprins:

 

1. Introducere.
2. Fundamentarea  ştiinţifico-practică a influenţei jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor.

1. Delimitări conceptuale.
2. Jocurile teatrale şi specificul lor.
3. Referinţe bibliografice,despre jocurile teatrale ca mijloc de formare a gustului estetic.

3. Activitatea experimentală în vederea formării gustului estetic prin jocurilor   teatrale.

1. Stabilirea jocurilor teatrale cu aplicabilitate în înstituţiile preşcolare.
2. Modelul formării gustului estetic al preşcolarilor prin jocurile teatrale.
3. Verificarea impactului jocurilor teatrale asupra formării gustului estetic.

4. Încheiere .

5. Bibliografie.
6. Anexe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                              

                                               Introducere

Formarea şi dezvoltarea abilităţilor de percepere şi înţelegere a esteticului din lumea înconjurătoare , reprezintă  la etapa actuală  factorul cel mai important pentru dezvoltare personalităţii în devenire.Acest fapt este determinat de problematica lumii contemporane şi procesul de formare a culturii, ca scop al educaţiei formale.

Scopul

Determinarea nivelului de influenţă a jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor.

Obiectul cercetării

Vom urmări schimbările care vor surveni în comportamentul copiilor în urma implimentării modelului de formare a gustului estetic prin jocurile teatrale.

Ipoteza

Dacă în condiţiile instituţiei preşcolare vor fi stabilite schimbări comportamentale, la nivel de atitudini ,atunci poate fi elaborat un model pedagogic, care permite influenţarea procesului de formare a gustului estetic al preşcolarilor prin jocurile teatrale.Deci, pentru determinarea elementelor structurale ale modelului este necesară punerea în practică a întregii varietăţi a jocurilor teatrale.

Obiectivele cercetării

O1-Studierea şi analiza conceptelor şi concepţiilor cu privire la formarea gustului

estetic prin jocuri teatrale.

O2-Studierea şi analiza practicii educaţionale cu scopul de a constata diversitatea

jocurilor teatrale aplicabile în cadrul instituţiilor preşcolare.

O3-Fundameantarea,elaborarea şi implimentarea modelului pedagogic de formare

a gustului estetic al preşcolarilor prin jocurile teatrale.

O4-Verificarea impactului jocurilor teatrale asupra formării gustului estetic al preş-

colarilor;

Metode de cercetare:

Experimentul  de control.

În cadrul experimentului am hotărît să urmăresc următorul plan:

1. Prezentatea de către educator a spectacolele teatrale;

2. Implicare copiilor în prezentarea spectacolelor prin jocuri teatrale (modelul pedagogic);

3.  Verificarea cantitativă a efectului implimentării modelului pedagogic.

4. Fixarea şi analiza datelor.

De asemenea voi utiliza observarea şi convorbirea pentru a afla mai multe despre impresii, sentimente şipreferinţele copiilor.

Eşantionul lucrării: 38 de copii, dintre care în grupa mică – 8 copii de 3-4 ani şi 11 copii de 1-3 ani; în grupa mare – 5 copii de 4-5 ani, 8 copii de 5-6 ani, 4 copii de 6-7 ani şi 2 copii cu dizabilităţi.

I.Fundamentarea  ştiinţifico-practică  a influenţei jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor.1.Delimitări conceptuale.

Literatura de specialitate reflectă gustul estetic ca unul din principalele componente ale atitudinii estetice, care la rîndul ei costituie obiectivul de bază al educaţiei estetice.

Ca latură componentă a educaţiei integrale, educaţia estetică îndeplineşte multiple funcţii educative, exercitînd o acţiune polivalentă asupra dezvoltării personalităţii. Însuşirea estetică a realităţii are particularităţile proprii, realizînd cunoaşterea fenomenelor şi obiectelor nu cu ajutorul formelor logice, specifice cunoaşterii teoretice, ci cu ajutorul imaginii artistice. Arta este principala modalitate prin care se înfăptuieşte relaţia estetică dintre om şi realitate. Ca formă a conştiinţeii sociale, arta îndeplineşte o funcţie de cunoaştere şi de comunicare, ea reflectă conţinutul esenţial şi tipic al realităţii obiective.

Cercetările ştiinţifice consacrate educaţiei estetice evidenţiază că arta aduce o contribuţie deosebită  la formarea şi dezvoltarea receptivităţii generale.

Educaţia estetică constă în formarea şi dezvoltarea capacităţii de a percepe şi înţelege fenomenul în artă, în natură şi în viaţa socială,  în însuşirea criteriilor de apreciere estetică a realităţii, precum şi dezvoltarea aptitudinilor de creaţie artistică.

Estetica conferă frumosului un caracter obiectiv, considerînd sentimentul estetic ca

o reflectare a frumosului din realitatea obiectivă  din natură şi viaţa socială.

Formarea gustului estetic, al capacităţii de a surprinde spontan frumosul, de a reac-

ţiona spontan, printr-un sentiment de satisfacţie sau insatisfacţie faţă de un obiect vizează formarea capacităţii de a percepe şi aprecia valoril e estetice, atît ca receptor, cît şi ca interpret.

Astfel, formînd şi dezvoltînd gustul estetic,putem afirma că am realizat obiectivul de formare a receptivităţii estetice, un prim pas în educaţia estetică. Trebuie de menţionat faptul că, pentru dezvoltarea receptivităţii estetice este necesară formarea cunoştinţelor,  a posibilităţilor de orientare şi selectare a diferitor aspecte estetice în baza unor criterii generale, stabile, autentice de apreciere.

Receptivitatea estetică include şi dezvoltarea spiritului critic, a posibilităţii de a analiza şi de a comenta impresia produsă de oprele de artă, precum şi cultivarea respectului şi a dragostei faţă de artă, a pasiunii pentru fumos în toate manifestările sale. [Momanu, M. Introducere în teoria educaţiei. Ed. Polirom. Iaşi- 2002]

Gustul estetic este o reacţie individuală  spontană care reflectă sensibilitatea şi imaginaţia copilului faţă de obiectul estetic,din această cauză nu întotdeauna poate fi argumentată. Deoarece gustul diferă de la un individ la altul, acţiunea educativă nu-şi poate propune uniformizarea gusturilor, dimpotrivă, luînd în consideraţie spontanieta-

tea şi individualitatea ce le caracterizează  să urmărească dezvoltarea şi formarea lor în conformitate cu structura şi experienţa personalităţii umane.[Nicola,I.Tratat de pedagogie şcolară.Ed. Didactică şi Pedagogică.Bucureşti-1996.486p.]

Atitudinea estetică la rîndul ei, este componentă  a culturii esteticea omului care include un anumit grad de dezvoltare estetică a sentimentelor, conştiinţei, conduitei şi activităţii lui, şi anume:

• Reacţia emotiv – senzorială;
• Cunoaşterea  şi înţelegerea esenţei esteticului;
• Idealul estetic şi capacitatea de a aprecia just;
• Însuşirea moştenirii culturale din trecut,atitudinea faţă de arta contemporană şi sen-

sibilitatea faţă de tendinţele progresiste în dezvoltarea ei;

• Nivelul de dezvoltare a capacităţilor  creatoare, interesul şi năzuinţa de cunoaştere

estetică a lumii;

• Măsura de participare la creaţia artistică, participarea practică la crearea frumosului

 în viaţă;

• Necesitatea şi priceperea de a făuri viaţa ”despre legile frumosului” şi de a afirma idealurile frumosului în relaţiile dintre oameni, în muncă şi viaţa obştească.

 2. Jocurile teatrale şi specificul lor.

Teatrul reprezintă un mijloc important de educaţie,de aceea este necesar ca în grădiniţe să se acorde o atenţie deosebită jocurilor teatralizate  a copiilor. Educaţia pentru arta scenică se realizează nu numai în cadrul activităţilor colective  a copiilor cînd li se comunică un volum concret de cunoştinţe prevăzut de curriculum, ci şi în timpul activităţilor extracurriculare în care sunt încadraţi pe parcursul zilei.

Jocurile teatrale au trăsături caracteristice jocurilor creatoare, şi anume prezenţa subiectului, îmbinarea acţiunilor pe rol cu realitatea, situaţia imaginativă şi de sine statornicia. Aşadar,pentru a identifica rolul teatrului în viaţa preşcolarilor,este necesar de a aduce la cunoştinţă tipurile de teatre  utilizate în instituţiile preşcolare.

L. Arteomova grupează jocurile teatrale astfel :

În cadrul jocurilor de regizor, copilul sau adultul nu este un personaj concret ci diri-

jează acest joc şi prezintă rolurile prin intermediul jucăriilor sau imaginilor, prin intonaţie, mimică, vorbire.[Petcu,G. Tehnologia jocului (curs de prelegeri pentru studenţii facultăţii Pedagogie şi psihologie). Bălţi-1998.70p.]

Pentru a trezi dorinţa copiilor de a participa la activitatea teatralizată şi ale forma

priceperea de demonstrare independentă a spectacolelor, o importanţă deosebită are demonstrarea sistemică  a „teatrelor”  de către cadrele didactice.

   În continuare vom prezenta în consecutivitate, etapele de demonstrare a teatrelor, însoţite de explicaţiile referitoare.

1.Teatrul (de masă) de jucării.Se prezintă, începînd cu grupele mici. Pentru prezentarea personajelor principale în timpul demonstrării acestor „spectacole” educatoarele  folosesc jucării obişnuite. Pregătindu-se de spectacol, efectuează următorii paşi: caută jucării care redau chipul personajului respectiv (jucării noi, corespunzătoare după dimensiune şi culoare); selectează jucării confecţionate din material omogen (stofă, gumă, pastic, hîrtie, materiale din natură etc.); analizează conţinutul textelor alese pentru demonstrare (avînd grijă ca acestea să fie accesibile, să includă nu mai mult de 2-3 personaje); se antrenează în demonstrare.

Teatrul de jucării poarte fi practicat în toate grupele de vîrstă. Demonstrînd aceste

spectacole în mod independent, educatoarele „joacă” personajele direct pe masă (fără scenă). O atenţie deosebită în timpul demonstrării se acordă expresivităţii vorbirii. Pentru a-i face pe spectatori să-şi imagineze mai uşor subiectul, să interiorizeze imaginea personajelor respective, educatoarele şi copiii-actori dirijează vocea, utilizînd diferite modalităţi de exprimare, cum ar fi intonaţia, pauza, accentul.[Cemortan,S .Activitatea teatralizată. Ed. Stelpart.Chişinău - 2010.160p.]

Cerinţa principală este ca jucăriile să  fie stabile şi si fie uşor deplasabile pe masă. În aşa mod pot fi prezentate poveştile: „Mănuşa”, „ Gogoaşa”, „Păcală şi Tîndală”.

Putem conchide, că teatrul de jucării este forma  cea mai simplă şi mai uşoară de a

prezenta un spectacol.

2.Teatrul  de carton(de masă), de asemenea, pote fi demonstrat în toate grupele

preşcolare, începînd cu cea mică. Denumirea acestui provine de la materialul din care se confecţionează figurile personajelor, decorul, scena, toate fiind confecţionate din materiale de carton. Demonstrarea se face, la fel, pe masă. Pot fi folosite şi figuri procurate în seturi speciale sau confecţionate din placaj. Principala  particularitate a acestui tip de  teatru constă în faptul că se cu ajutorul „figurilor-personaje” care au două feţe – sunt colorate pe ambele părţi şi au suporturi stabile. Decoraţiile (casa, copacii etc.) în spectacolele teatrului de masă rămîn nemişcate, suporturile ajutîndu-le să se menţină în poziţie verticală.

Pentru ca în timpul demonstării spectacolului mişcările efectuate de mîna pedagogului să nu ditragă atenţia copiilor, în partea din faţă a mesei (scenei) se pune un „gărduţ” verde.Concomitent, poate fi utilizat şi teatrul cu  magnet. Figurile pentru teatrul cu magnet au un suprt de metal. Ele se aranjează pe o masă de metal şi se pun în mişcare cu ajutorul magnetului (pe care pedagogul îl poartă pe sub masă). Unii pedagogi, pentru a face ca figurile să se deplaseze, utilizează anumite cîrligele. Efectul mişcării îi bucură şi îi distrează pe copii, făcîndu-i să creadă că acţiiunea se petrece aievea.

  Cercetînd acest tip de teatru, observăm tendinţa de a prezenta cit mai real un subiect.

3.Teatrul de imagini( flanelograful) estae  unul din cele mai în drăgite teatre  de

către preşcolarii mici, deoarece imaginile colorate de care ilustrează textul, uşurează mult perceperea conţinutului.

Pentru demonstrarea teatrului de imagini, pedagogii îşi pregătesc suporturi (80x80 cm) care se confecţionează  din carton sau placaj. Pe aceste suporturi se intind bucăţi de flanea sau hîrtie pluşată de culori deschise. În timpul reproducerii textului, educatoarea sau copilul „aplica”, pe rînd, figurile personajelor, ilustraţiile

la text. Aceste personaje şi decoraţii pot fi confecţionate însăşi:din cărţi sau reviste, prin aplicaţie sau desenate. Povestind textul, cei care demonstrează, mişcă, leagănă uşor ilustraţiile-chipuri,” le aduc” în întîmpinarea altor personaje, bucurîndu-i, astfel, pe copii, făcîndu-i să creadă ceea ce li se povesteşte. În grupele mici ale grădiniţei este binevenită demonstrarea fregventă a teatrului de imagini (se poate chiar în fiecare săptămînă). În grupele mari şi pregătitoare flanelograful poate fi folosit de copii în timpul activităţilor independente pentru a demonstra texte cunoscute, a compune scenete scurte, simple şi propunîndu-le colegilor pentru vizionare.

În aşa mod poate fi prezentată orice poveste şi chiar operă literară.

4.Teatrul de umbre este pe placul copiilor. Pentru demonstrarea ,,spectacolului” pedagogii trebuie să confectioneze ,,ecrane” şi seturi de ,,silueturi”. Siluetele reproduce chipurile personajelor văzute din profil. Ele se confecţioneaza din hîrtie groasă sau carton şi se colorează în negru.În partea de jos fiecare are un suport cu ajutorul căruia se mânueşte.Ecranul se confecţionează din carton ori placaj.El are trei părţi - una din faţă şi două laterale. Partea din faţă are lungimea de circa 1m-1,30 m,cele laterale – 60-70 cm. Înălţimea ecranului este de circa 60 cm. În timpul demonstrării, ecranul se aranjează pe un suport special sau pe masă. Pentru demonstrarea unui „spectacol” cu ajutorul teatrului de umbre educatoarele aleg, de obicei, texte cu subiect foarte simplu ( cele mai îndrăgite sunt poveştile populare cu animale, poveştile lui I. Creangă: „Capra cu trei iezi”,  „Ursul păcălit de vulpe”, „Punguţa cu doi bani”, povestirile lui L. Tolstoi, S. Vangheli, A. Scobioală etc.). 

Pentru a-i familiariza pe copii cu unul şi acelaşi personaj, prin intermediul acestui

 „teatru” se confecţionează  două - trei siluete care-l reprezintă în diferite ipostaze, evi-denţiindu-se, uneori o mînă întinsă, alteori, o beretă, un picior ridicat. Aceste elemente îi fac pe copii să creadă mai uşor în cele narate de pedagog.

O importanţă deosebită are, şi prezentarea expresivă a textului. Educatoarea trebuie să-şi modeleze vocea de fiecare dată astfel, încît să contribuie la perceperea mai uşoară a chipurilor diferitelor personaje. Textul trebuie redat clar, expresiv, cu voce tare.

Demonstrarea teatrului de umbre trebuie să  fie însoţită de un acompaniament muzical, deoarece muzica activează atenţia auditivă, îi face pe copiisă-şi concentreze mai lesne atenţia vizuală. Astfel, se trezeşte dorinţa de a viziona sau „ a demonstra prin intermediul acestui teatru”,în mod independent,povestea îndrăgită.

Seara, la lumină, copiilor li se mai propune o modalitate a teatrului de umbre numi-

tă teatrul mîinilor sau al degetelor. Pe perete sau pe un ecran special se proiectează diverse personaje chipuri (iepuri, cîini, pisici). Aceste siluete – umbre prin împletirea reuşită a degetelor de la ambele mîini. Copiii, străduindu-se să-i imite pe adulţi, repetă mişcările, se distrează şi, inconştient, îşi antrenează musculatura mîinilor.

Putem concluziona, că pentru redarea cît mai obiectivă a oricărui tip de teatru elementul de valoare îl constituie modelarea vocii.

În jocurile – dramatizări conţinutul, rolurile şi acţiunile de joc sunt condiţionate de conţinutul şi subiectul unei anumite opere literare.

5.Jocuri dramatizări de degete, personajele sunt îmbrăcate pe degete cu ajutorul unor ineluşe şi copilul acţionează şi vorbeşte pentru fiecare personaj. Acest fel de dramatizaree convenabil în cazul cînd trebuie să demonstrăm cîteva personaje conco-

mitent: capra, trei iezi, gîştele şi altele.

6.Jocul dramatizare – improvizaţie. E cel mai interesant joc – dramatizare, ce nu necesită o pregătire preventivă. Pentru a intra mai uşor în rol utilizăm diferite atibute şi elemente de costumaţie cum ar fi, măştile diferitor  animale, pălărioare, şorţuri, fuste şi altele.

    Jocul – improvizare e realizat într-o anumită consecutivitate:

• Propunerea subiectului, determinarea rolurilor, episoadele principale;
• Fiecare jucător propune varianta sa a temei.

7.Jocuri –dramatizări cu păpuşi (bibabo) a fost şi este una din cele mai îndrăgite distracţii ale preşcolarilor, deoarece  în spectacolele de acest tip învie păpuşa îndrăgită, personajele şi obiectele care o înconjoară. Mişcările pe paravan a acestor personaje îi captivează pe copii. Ei rămîn incitaţi şi de faptul că păpuşile nu numai că se mişcă, dar şi acţionează, vorbesc, cîntă, se joacă etc.

Iniţial, în cadrul demonstrării teatrului de păpuşi participă actorii de teatru sau doar pedagogii,care evident pentru selectarea repertoriului trebuie să respecte particularităţile de vîrstă ale copiilor, astfel propunînd subiecte simple pentru copiii din grupele mici şi medie, şi cele mai complicate,pentru cei din grupele mari şi cele pregătitoare. Foarte răspăndit în grădiniţe este teatrul de mănuşi. Păpuşilor  acestui teatru li se face o manuşă cu trei degete în loc de corp. Degetele laterale sunt „mîinile”, iar cel din mijloc – „gîtul”, pe el se îmbracă capul păpuşii, confecţionat cu

ajutorul tehnicii „papier-mach” ori din plastic.

  Pentru teatrul de păpuşi se confecţionează paravane speciale, după care se ascund cei care „conduc” păpuşile. Pe partea de sus a paravanului se prinde, în poziţie orizontală, o scîndurică ce serveşte atît ca suport pentru mîna păpuşarului, cît şi ca „scenă”.

  Paravanul se confecţionează din trei rame unite între ele. Cea din faţă are lăţimea de 1,3-1,5 m, iar cele laterale – 60-70 cm, înăţimea e de 1,6-1,7 m. Un astfel de paravan e folosit de către educatori. În grupele mare şi pregătitoare copiilor li se propune  să „demonstreze spectacole de teatru de păpuşi” în mod independendent. Pentru ei se confecţionează paravane de dimensiuni mai mici, dar încăpătoare, înălţimea cărora trebuie să fie de 1m – 1,10 m, lăţimea ramei din faţă -1,20m- 1,30m, a celor laterale 80-90 cm. 

Astfel, putem conchide că activitatea teatralizată are o manifestare dublă,şi anume: