Influenţa jocurilor teatrale asupra gustului estetic al preşcolarilor

prima,cînd educatoarele pregătesc şi prezintă  singure copiilor, „spectacole de teatru”,

şi a doua cînd copiii, independent, dar sub supravegerea pedagogilor, cu ajutorul părinţilor, pregătesc şi demonstrează spectacolele.

   Scenariile spectacolelor  organizate pentru copii trebuie să ofere largi posibilităţi de

educaţie moral-civică şi estetică. Ele trebuie să trezească la copii sentimente de satis -

facţie sau insatisfacţie faţă de personajele operelor literare şi să propage faptele bune, să-l glorifice pe omul bun, puternic, cinstit şi înţelept, dar mai ales să critice, demascînd trîndăvia, minciuna, lenevia şi, bineînţeles să-i ofere copilului- interpret şi copilului-spectator exemple de bine, de frumuseţe morală, de principii transpuse în faptă.

Aşadar, urmărind sau „jucînd” un spectacol copii îşi dezvoltă în primul rînd limbajul artistic,ei însuşesc anumite modalităţi speciale şi generale de acţiune: orientarea iniţială în conţinutul emotiv şi cel ideatic al textului, receptarea de ansamblu şi diferenţiată a operei literare, căutarea independentă a mijloacelor de  re-

producere expresivă, atitudinea creativă faţă de opera literară etc.

Trebuie de menţionat faptul, ca pentru selectarea repertoriului, în primul rînd este necesar să se ia în considerare :

• Capacitatea de receptare a spectatorilor (care depinde de particlularităţile şi specificul vîrstei);
• Varietatea tematică a spectacolului;
• Calitatea interpretativă a „actorilor”;
• Necesitatae de asatiface cele mai diverse doleanţe ale copiilor;
• Stimularea pentru repetarea independentă a celor vizionate sau pentru „formularea altor scenarii” în corfomitate cu capacităţile şi posibilităţile lor;

În al doilea rînd, important este ca copiii, în timpul spectacolului, să trăiască clipe de bucurie, evadare prin imaginaţie, priceperea de a simţi:

• Nevoia permanentă de a-şi imagina, a visa;
• Dorinţa de a se căuta pe sine în universul înconjurător ;
• Convingerea că prin muncă şi voinţă lumea poate fi transformată;
• Încrederea în bine, în frumos, adevăr şi alte valori general-umane.

În al treilea rînd, esre de dorit ca copilul-spectator să plece dela spectacol cu cel puţin o întrebare. Astfel, sesizînd enigmele, el va căuta să găsească răspunsul cu ajutorul părinţilor, pedagogilor , cărţilor sau a propriilor deducţii.

Obligaţiunile evidente şi importante ale adulţilor preocupaţi de problema organizării activităţii teatralizate şi a educaţiei pentru arta scenică a copiilor sunt :

• De a le oferi modele demne de urmat;
• De ale propune pentru înscenare poveşti, poezii bine cunoscute;
• De a contribui (prin subiectele scenariilor) nu numai la educaţia lor literar-artistică,dar şi la cea estetică, morală, intelectuală şi fizică;
• De a influenţa procesul de formare a comportamentelor de bază a copiilor: social, afectiv, cognitiv, verbal, motor, volitiv şi motivaţional;
• De a-i deprinde treptat pe copii să recepteze , să înţeleagă cele mai simple sim-

boluri ale artei scenice;

• De a-i învăţa să nu se intimideze  atunci cînd joacă un rol sau participă la o conversaţie despre cele vizionate;
• De a-i orienta să stimuleze prin participarea lor afectivă şi spirituală

desfăşurarea spectacolelor.

3. Referinţe bibliografice,despre jocurile teatrale ca mijloc de formare a gustului estetic.

În cadrul practicilor educaţionale s-a observat că jocurile teatrale prevăd implicarea

treptată a preşcolarilor în activitatea teatralizată. Educatoarele urmăresc scopul de a-i învăţa pe copii, să mînuiască  independent jucăriile, imaginile, păpuşile, să însceneze poeziile, poveştile, povestirile cunoscute ce conţin dialoguri şi să alcătuiască scenarii proprii.

În timpul experimentului s-a decis să se utilizeze termenul „teatrul de păpuşi” – o denumire simbolică a tuturor teatrelor pentru copii.Atunci cînd li se spune copiilor că azi se vor juca împreună cu educatorii „de-a teatrul”, ei ştiu că pedagogii le vor prezenta unele texte literare prin intermediul diferitor jucării sau alte materiale didactice – figurine colorate, confecţionate din carton sau faneră, siluete decupate din 

  hîrtie groasă sau carton şi vopsite în negru, păpuşi – mănuşi etc.

Astfel, educatorii şi copii au fost familirizaţi cu cele mai răspîndite tipuri de „teatru” care se joacă  în grădiniţe: de jucării, de masă (de carton), de imagini (flanelograful), de umbre şi de păpuşi.

Jocurile şi activităţile le-a condus pe educatoare la concluzia că o importanţă deosebită în modelarea dorinţei de a participa la activitatea teatralizată şi a le dezvolta abilitatea de a juca în diferite spectacole de teatru o are modelul pedagogului şi vizitarea spectacolelor pentru copii, vizitarea grădiniţei de către actorii diferitelor .

Psihologii au studiat, cum preşcolarii de diferită  vărstă percep personajele opuse. Personajele erau percepute în două aspecte: aspectul exterior şi caracteristica morală  (corespunzătoare sau nu) bazată pe acţiunile, faptele şi relatările verbale ale personajelor. Experimentul includea: descrierea aspectului exterior al personajelor (în poveste ea lipsea); copiilor li se povestea o poveste în care eroul pozitiv în majoritatea poveştilor avea trăsături negative şi invers.

În rezultat au fost obţinute următoarele rezultate:

Aspectul exterior, la personajul negativ- ochii negri, păr negru şi haine întunecate,la

personajul pozitiv – ochi verzi sau albaştri, păr galben sau deschis, haine de culori

aprinse sau deschise.

Noţiunea – „frumos” la mulţi copii se asociază cu „bun” . Omul nu poate fi frumos şi rău.

  Numai la vîrsta de 6-7 ani copii pot admite că cei urîţi şi ne atrăgători pot fi buni  l asuflet, şi invers.

Pentru a evita stereotipurile putem folosi diverse procedee: haine întunecate pentru personaje pozitive, haine deschise – pentru cei negativi, iar în al doilea rînd, evidenţierea şi gruparea diferitir tipuri de personaje.

I etapă: eroi contrar opuşi: Cenuşăreasa şi mama vitregă, fata babei şi fata moşneagului;

   II etapă:  personajul  negativ, care are unele trăsături pozitive ( Baba Cloanţa uneori

îndeplineşte şi fapte bune);

   III etapă:  personajul pozitiv departe de ideal (are trăsături negative şi pozitive

Aleonuşca , din povestea „ Gîşte –  lebede „).

Deosebit de atenţi trebuie să fim în timpul repartizării rolurilor şi mai ales a celor negative.

Rolurile negative pot fi grupate:

• Roluri ce prezintă personaje rele, crude, (mame vitregi, fraţii cel omoară pe Ivan, Spînul din povesrea Harap – Alb);
• Roluri ce prezintă personaje fantastice, ce nu conştientizează ce fac (balauri, monştri).

Atitudinea faţă de aceste personaje va fi diferită.Personajele absolut negative e de dorit să le îndeplinească adultul de la persoana a treia. Dacă copilul ia de mai  multe ori aşa un rol el poate intra în el şi manifestă un comportament negativ şi

 în viaţa reală.

Rolurile de tipuri – balauri, monştri pot fi jucate de copiii timizi, fricoşi ce va fi ca o terapiede joc pentru ei.

Jocurile teatrale au o însemnătate mare în educaţia estetică. Pregătirea atributelor, decoraţiilor, elementelor de costumaţie pentru spectacol dezvoltă gustul estetic, formează simţul frumosului,aprecierea frumosului atît în aspectul exterior al persona-

jelor, cît şi în comportamentul lor, calităţile lor sufleteşti.

Preşcolarii asistă cu plăcere la orice tip de teatru, însă o plăcere mai mare le aduce teatrul de păpuşi, din motivul că aici eroii principali parcă s-ar juca cu dînşii. Pedagogii, prin intermediul, îi transferă pe copii în lumea cea mare a basmului şi-i fac copărtaşi ai peripeţiilor, bucuriilor.

III. Activitatea experimentală în vederea formării gustului estetic prin jocurilor   teatrale.

1. Stabilirea jocurilor teatrale cu aplicabilitate în înstituţiile preşcolare. În grupele cu copii de vîrstă antepreşcolară şi preşcolară pot fi prezentate atît jocurile

teatrale de regizor, cît şi dramatizări. Însă trebuie să menţionăm că ele vor fi propuse

pentru prezentare de către copii, începînd cu vîrsta de 3-4 ani, fapt determinat de dez-

voltarea psihică, intelectuală şi fizică  a copiilor.

Cum am menţionat în capitolul teoretic, prezentarea jocurilor teatrale trebuie să se realizeze într-o anumită  consecutivitate şi anume, respectînd următoarele etape:

• Teatrul (de masă) de jucării;
• Teatrul de imagini sau de carton;
• Flanelograful;
• Jocuri –dramatizări de degete;
• Jocuri –dramatizări cu păpuşi de bibabo;
• Jocul dramatizare – improvizaţie.

Desigur, cel mai uşor de prezentat de către preşcolarii mici sunt teatrul de jucării şi improvizaţiile.Pentru ca prezentarea să fie cît mai reuşită este necesar de a pregăti eventual copiii.Copiilor de 4 ani este specifică vorbirea de descriere a acţiunilor personajelor de joc şi imitarea unor sunete, emise de animale, automobil, avion etc.Vorbirea pe roluri la eceastă vîrstă este întîlnită mai rar.

   Începînd cu vîrsta de 5-6 ani putem propune copiilor să ne prezinte spectacole cu ajutorul teatrului de carton, cu toate că iniţiativa de prezentare a lor de către copii apare şi la 3-4 ani,teatrul de imagini, şi chiar teatrul de păpuşi. 

1. Modelul formării gustului estetic al preşcolarilor prin jocurile teatrale.
2. Grupa de creşă, grupa mica.

1.Teatrul de jucării „Ursulică” .

Scopul: formarea priceperilor de joc, implicarea copiilor în prezentarea rolurilor.

Pregătirea: alcătuirea scenariului, memorarea conţinutului, selectarea personajelor.

Personaje: Ursuleţ, iepuraş (jucării moi).

Pe masă apare ursuleţul.

Ursuleţul: Bună ziua, copilaşi,

                  Ce frumoşi şi drăgălaşi!

                   Dar cuminţi, cuminţi sunteţi?

                   Şi prieteni voi aveţi?

Am şi eu... doi iepurei!

Ia te uită, vin şi ei!

Educatorul pune iepuraşul pe masă. ( Ursuleţul va fi educatorul, iepuraşul poate fi un copil)

Iepuraşul: Noroc, Martinică!

Ursuleţul: Noroc, Urechilă!

Iepuraşul:  Martinică, tu să ştii!

La copii cînd ai să vii,

Să le-aduci cîte-o poveste.

Ursuleţul: D-apoi, eu şi aşa le ştiu,

Urechiuşele ciuleşte ,

Că povestea se porneşte.

„Era odată de mult o babă şi un moşneag, şi ei aveau o găină porumbacă, care nu se

oua.Într-o zi cînd moşneagul a vrut s-o taie, găina s-a ouat un ou de aur.

Iepuraşul: Şi n-au mai tăiat-o?

Ursuleţul: Nu! Au luat oul şi l-au pus pe masă, iar un şoricel la stricat cu coada.

Iepuraşul: Sărmana găină, iar au s-o taie...(trist,plîngăreţ).

Ursuleţul: Nu! Au plîns şi baba cu moşneagul, dar găina le-a spus c-o să le facă alte ouă.

Iepuraşul: Dar acela era de aur!?

Ursuleţul: Lasă iepuraşule, găina le face altul.Stai pe pace!

Iepuraşul: E frumoasă povestea ta, dar e tristă.

Ursuleţul: Aveţi grijă copilaşilor de hăinuţe, jucării, ca să nu le strice nimeni, c-o să rămîneţi şi voi fără ele. Eu am să mai vin la voi, să v-aduc poveşti mai noi!

2.Teatrul de imagini „  Trei purceluşi”.

Scopul: familiarizarea copiilor cu conţinutul poveştii, propunerea unei noi forme de    joc teatral.

Pregătirea: pregătirea gărduţului, căsuţelor şi a personajelor din carton, fixarea pe

suporturi.

Decorul: în partea din faţă a mesei se pune gărduţul (iarbă cu flori), se pun culcate pe masă, în locuri diferite trei căsuţe, una din paie, una din lemn şi una din cărămidă, alături de ele se pun pe suporturi cîte un purceluş, nu departe de căsuţa de paie se pu-

ne şi lupul.

Personaje: Trei purceluşi, lupul.

Prezentatorul: Erau odată trei purceluşi: Nif – Nif, Nuf – Nuf, Nuf – Nuf. La ziua lor de naştere, mămica lor le-a dat cîte o punguţă cu galbeni. Purceluşii s-au gîndit să construiască cîte o casă.(Educatorul ridică treptat, în picioare fiecare căsuţă,totodată povestind ) Nif – Nif şi-a construit o casă din paie. Nuf – Nuf şi-a construit o casă din lemn. Naf – Naf şi-a construit o casă din cărămidă. Lupul a auzit că purceluşii şi-au construit case şi a venit să-i mănînce.S-a apropiat de casa lui Nif – Nif, a suflat o odată,  a suflat a doua oară şi cînd a suflat a treia oară casa s-a dărîmat şi purceluşul a fugit la fratele său Nuf –Nuf  care avea casa din lemne(educatorul răstoarnă casa şi mişcă încet lupul spre casa de lemn). Lupul a îmbrîncit casa o dată, a îmbrîncit-o a doua oară şi cînd a îmbrîncit-o a treia oară, casa s-a dărîmat (educatorul înclină atent lupul spre casa şi răstoarnă apoi casa).Speriaţi purceluşii fug spre casa lui Naf –Naf, care avea casa de cărămidă.Purceluşii au intrat repede în casă şi au pus zăvorul la uşă. Lupul a suflat, cît a suflat,  s-a trîntit, cît s-a trîntit, dar  casa nu se mai dărîma.Supărat lupul a plecat în pădure, iar purceluşii au înţeles, că mai bine să faci o casă mai greu, dar mai trainică, decît una mai repede şi mai primejdioasă.    

3.Improvizaţia ,,Foişorul”.

Scopul: Dezvotarea mijloacelor expresivităţii vorbirii copiilor, educarea spiritului de

  grup, a ajutorului reciproc;

Pregătirea: convorbire despre animalele sălbatice, contemplarea tablourilor cu animalele sălbatice, imitarea sunetelor.

Decorul: O căsuţă, copaci, costume pentru şoricel, broscuţă, iepuraş, vulpe, lup, urs.

Prezentatorul: Era odată în mijlocul cîmpiei o căsuţă singuratică. Într-o zi a trecut pe acolo un şoricel şi a întrebat:

(Vine alergînd, se opreşte şi priveşte prin geam)

Şoricelul: Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă?

Prezentatorul: Nu ia răspuns nimeni. Şi el a rămas să trăiască acolo. Peste un timp, vine sărind la foişor, broscuţa şi întreabă:

(Vine sărind, ocăind o broscuţă)

Broscuţa: Oaac, oac, oac! Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă?

Şoricelul: Eu, şoricelul –rozăcelul! Dar tu cine eşti?

Broscuţa: Eu, broscuţa –brotăcelul!

Şoricelul: Vino să trăim împreună!

Prezentatorul: A intrat broscuţa în foişor şi erau deja doi. Nu zăbavă vine la foişor şi iepuraşul şi întreabă:

Iepuraşul: Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă!

(Din căsuţă se răspund)

Şoricelul: Eu, şoricelul –rozăcelul!

Broscuţa: Eu, broscuţa –brotăcelul!

Ambii: (miraţi) Dar tu cine eşti?

Iepuraşul: Eu, iepuraşul –fugăcelul!

Şoricelul, Broscuţa: Intră şi tu în foişor!

Prezentatorul: A intrat iepuraşul în căsuţă şi erau deja trei. De unde pînă unde, vine la foişor şi vulpişoara. A bătut la fereastră şi a întrebat:

Vulpişoara: Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă?

(Uitîndu-se prin geam cei din casă răspund)

Şoricelul: Eu, şoricelul –rozăcelul!

Broscuţa: Eu, broscuţa –brotăcelul!

Iepuraşul: Eu, iepuraşul –fugăcelul!

Toţi: Dar tu cine eşti?

Vulpişoara: Eu, vulpişoara –roşioara!

Toţi: Vino şi tu în foişor!

Prezentatorul: A intrat şi vulpişoara în foişor şi trăiau ei împreună. Peste cîteva zile

a venit în fugă şi lupuşorul. S-a uitat prin geam şi a întrebat:

Lupuşorul: (vine spre căsuţă)Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă?

(Din căsuţă se aud glasuri)

Şoricelul: Eu, şoricelul –rozăcelul!

Broscuţa: Eu, broscuţa –brotăcelul!

 Iepuraşul: Eu, iepuraşul –fugăcelul!

Vulpişoara: Eu, vulpişoara –roşioara!

Toţi: Dar tu cine eşti?

Lupuşorul: Eu, lupuşorul –flămînjorul!

Iepuraşul: Aoleu! O să ne mănînce!

Vulpişoara: Intră şi tu lupuşorule, dar promite că n-ai să mănînci iepuraşul!

Lupuşorul: Promit, iepuraşule, că de azi înainte vom fi cei mai buni prieteni!

Prezentatorul: A intrat şi lupuşorul în foişor, şi au început ei să trăiască împreună.

Şi trăiau ei împreună, şi cîntă, şi dansează, şi se veselesc, pînă cînd a mers pe lîngă

foişor Ursuleţul. S-a oprit el, şi a întrebat:

Ursuleţul: (răguşit)Căsuţă –căsuţă! Cine trăieşte-n căsuţă?

Şoricelul: Eu, şoricelul –rozăcelul!

 Broscuţa: Eu, broscuţa –brotăcelul!

 Iepuraşul: Eu, iepuraşul–fugăcelul!

 Vulpişoara: Eu, vulpişoara –roşioara!

 Lupuşorul: Eu, lupuşorul –flămînjorul!

Toţi: Dar tu cine eşti?

Ursuleţul: Eu sunt ursuleţul Martinică!

Toţi: Intră şi tu în foişor!

Prezentatorul: Şi a încercat ursuleţul să intre în foişor, a încercat cît a încercat, dar n-a putut să intre.

Ursuleţul: (supărat) Eu mai bine am să trăiesc pe acoperiş!

Toţi: Dar n-ai să ne striveşti?

Ursuleţul: (şi mai supărat) Nu vă temeţi, nu vă mai strivesc!

Prezentatorul: Dar nu mai s-a urcat ursuletul pe acoperiş, că foişorul s-a dărîmat. Şi

animăluţele cu greu au izbutit să iasă  de sub ruine.

( Toţi locatarii ies speriaţi din căsuţă. Ursuleţul fuge, iar ceilalţi după dînsul)

Grupa medie, mare.

1.Improvizaţia – „Ridichea”

Scopul: dezvoltarea expresivităţii vorbirii copiilor, antrenarea intonaţiei şi pantomi - mimei, educarea spiritului de echipă şi a ajutorului reciproc.

Pregătirea: povestirea poveştii în baza imaginilor.

Decorul: măşti pentru animale, bondiţă pentru moşneag, basma pentru babă, (nepoţica cu două cosiţe)

Personaje: moşneagul, baba, nepoţica, căţeluşul, pisica, şoricelul;